Utilizarea bitcoin permite grecilor sa transfere bani din conturile lor bancare si, daca doresc, peste hotare, operatiuni pe care, altfel, nu le pot realiza din cauza restrictiilor asupra miscarilor de capital.
„Atunci cand oamenii incearca sa transfere bani peste hotare si statul ii impiedica, monezile virtuale sunt singura modalitate”, a declarat Adam Vaziri, membru in consiliul de administratie al UK Digital Currency Association.
Potrivit Reuters, interesul grecilor in aceaste monezi, care nu pot fi controlate de nicio autoritate monetara si poate fi transferata cu ajutorul unui smartphone, a crescut semnificativ in ultima perioada. Numarul noilor clienti care au depozitat cel putin 100 de euro in monezile virtuale, a crescut cu 400% in ultimele doua luni, iar fondatorul platformei de tranzactionare din Grecia, Thanos Marinos, sustine ca numarul utilizatorilor se ridica la cateva mii.
Fondatorul BTCGreece sustine ca principalul obiectiv al cumparatorilor greci de moneda crypto este sa-si protejeze fondurile fata de perspectiva iesirii Greciei din zona euro, care ar fi urmata de convertirea depozitelor din bancile grecesti intr-o noua moneda nationala puternic devalorizata.
Analistii sustin ca popularitatea in crestere a bitcoin are la baza, in principal, actiunile speculatorilor care mizeaza pe faptul ca restrictiile asupra miscarilor de capital vor declansa o cerere puternica pentru monezile virtuale.
In perioada martie-aprilie 2013, cand Ciprul a restrictionat retragerile de depozite din banci, valoarea bitcoin a crescut cu aproape 700%.
Moneda bitcoin a fost lansata in ianuarie 2009 si reprezinta un nou tip de moneda electronica digitala, in baza unui algoritm special. Moneda virtuala nu este sustinuta de nicio banca centrala sau Guvern si nici de active fizice, valoarea sa depinde strict de increderea oamenilor. poate fi schimbata online cu devize oficiale (euro, dolar, yen sau altele) sau utilizata pentru cumparaturi, chiar daca nu constituie inca o forma acceptata de plata de catre marii retaileri de genul Amazon.com, noteaza Reuters.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu